Obiective turistice in Cluj Napoca
Oraşul Cluj-Napoca este împânzit cu locuri şi monumente istorice şi culturale. Cele mai multe obiective turistice se gãsesc în centru sau în zona imediatã a centrului. Există atracții pentru toate gusturile, atât indoors cât și în aer liber.
Catedrala Sfântului Mihail
Situată în piaţa Unirii, chiar în centrul orașului și este principalul punct de atracție al orașului și totodată un important punct de reper în special pentru turiști.
Este una dintre cele mai frumoase catedrale din Trasilvania. Frumuseţea ei se datoreazã stilului gotic în care a fost construitã. A fost ridicatã între anii 1350 şi 1487 pe locul unde stãtea înainte Capela Sfântului Iacob. Altarul a fost construit prin anul 1390, fiind partea cea mai veche a catedralei. Cea mai nouã parte este turnul, acesta fiind ridicat în 1860, construit în stil neo-gotic. Bolta stelată, vitraliile și sculpturile se impun prin frumusețea lor deosebită. Numeroasele restaurări făcute au scos la iveală picturi murale în navă, executate în prima parte a secolului al XV-lea.
Ultima datã când a fost restauratã a fost între anii 1957 şi 1960, iar frumusețea ei extraordinară o face să fie asemănată cu Biserica Neagră din Brașov. În Catedrala Sf. Mihail se țin în continuare slujbe religioase.
Palatul Banffy
Fostã reşedinţã a conducerii austro-ungare, palatul a fost fãcut dupã planurile arhitectului german Johann Eberhard Blaumann pentru guvernatorul Banffy Gyorgy. A fost construit între anii 1774 – 1775, în stilul baroc. Din anul 1951 este reşedinţa Muzeului Naţional de Artã din Cluj. Palatul Banffy este cea mai reprezentativă construcție în stil baroc din Transilvania ridicată în secolul al XVIII-lea. Muzeul de artă ființează în această clădire din anul 1959 și cuprinde peste 4000 de lucrări de artă românească și străină. Galeria de artă românească cuprinde pânze semnate de: Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza, Constatin Lecca, Lucian Grigorescu, Istvan Nagy s.a ,ai galeria de artă universală cuprinde lucrări ale școlii flamando-olandeze și italiene. Muzeul dispune de o colecție de artă decorativă ( argintărie, covoare orientale, mobilă de epocă) și lucrări de grafică contemporană românească și străină. Programul de vizitare este de miercuri până duminica între orele 10.00 – 17.00, iar la intrare se percepe o taxă modică.
Bastionul Croitorilor
Datând din anul 1550, este o parte din zidul de protecţie din pedioada medievală, şi singura de acest gen. rima fortificaţie a fost construită în secolele XIII-XIV, închizând o suprafaţa de 7 ha, cu o latura pe Someş. Dezvoltarea oraşului a dus la cererea formulată de locuitorii clujeni pentru a ridica un nou zid de apărare.Cererea lor a fost aprobată în anul 1405 de regele Sigismund de Luxemburg. Construcţia a fost începută înainte de 1475, iar cu aceste ziduri suprafaţa înconjurată a ajuns la 45 ha. Astfel în sec. XV. erau 18 bastioane şi turnuri. Fragmentul care se vede şi astăzi se numeşte Bastionul Croitorilor, fiindcă a fost întreţinut şi păzit de breasla croitorilor. În anul 1601 nobilii răzvrătiţi în faţa turnului l-au tras în ţeapă pe Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazul. În amintirea acestuia s-a ridicat în 1975 statuia din faţă. Programul de acces in incinta Bastionului Croitorilor este: Luni - vineri: 9.00 - 19.00 și Sâmbătă - duminică: 10.00 - 18.00
Dealul Cetãţuia
Numele se referã la fortãreaţa austriacã construitã în secolul al XVIII-lea pentru exercitarea controlului asupra oraşului. A fost folositã şi drept închisoare, unde un celebru prizonier a fost Stephan Ludwig Roth, renumit revoluţionar al saşilor de la 1848, a fost executat la data de 11 mai 1849. Cetățuia este locul de promenadă al citadinilor ca și al turiștilor, locul de unde se deschide cea mai frumoasă priveliște asupra orașului. Acesta se află la m altitudine și are aspectul unui platou ce se ridică deasupra vetrei localității și separă valea Someșului Mic de valea Nădășului. Versantul sudic, abrupt, a fost amenajat cu alei și scări de acces direct de pe strada Dragalina direct după traversarea Someșului pe Podul Elisabeta, iar accesul cu mașina se face de pe strada Cetății venind dinspre strada Horea. Zona este în permanență iluminată, iar cei care fac o plimbare până la Cetățuie își pot odihni picioarele după urcarea unui număr mare de scări la una din terasele din zonă sau, în vârf, pe una din băncuțele special amenajate.
Biserica Romano-Catolicã Calvaria
Atestări documentare plasează originile bisericii construită în stil gotic. În 1787, in timpul razboiului cu turcii, din ordinul episcopului Alexandru Rudnai biserica a fost demolata, lasand in urma doar altarul si statuia Sfintei Fecioare Maria ținând în brațe pruncul Iisus, altar transformat în capelă. Din vechile construcții se mai păstrează doar corul bisericii, prevăzut cu o navă mai simplă, construită în secolul al XIX-lea pe vechile fundații. Biserica este înconjurată de un val înalt de pământ, urmă a fortificațiilor elipsoidale din evul mediu, când întregul areal dispunea de șanțuri de apărare spre sud, est și vest, spre nord existând o pantă naturală abruptă. Incinta se poate vizita zilnic între orele 10-13 și 15 -18: 30, iar pentru vizitarea bisericii programul indică zilele de marti, joi ,sambata între orele 16-18 sau în cadrul Sf Misa de duminică la orele 11:00 sau 17:00. Nu se percepe taxă de vizitare.

Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei
Fondat in 1859, muzeul prezintã istoria Transilvaniei din Paleolitic pânã în prezent. Exponatele se compun din ramasite umane si animale, arme. Ȋmpãrţit pe diferite secţiuni (epoca medievalã, modernã şi contemporanã), muzeul este istorie adusa la viaţã. Artã decorativã, cãrţile vechi, memorii şi numismaticã, toate contribuie la acest efect.

Grãdina Botanicã Alexandru Borza
Grădina Botanică din Cluj Napoca este una dintre cele mai frumoase și mai complete grădini botanice din Sud-Estul Europei, înființată de profesorul universitarn de reunume mondial Alexandru Borza în anul 1920. Întinsă pe o suprafață de 14 ha, datorită configurației reliefului, care determină o varietate de microclimate, în cuprinsul acestui fascinant muzeu natural arborii și plantele tuturor continentelor găsesc aici în aer liber sau în sere condiții optime de dezvoltare. În incinta Grădinii Botanice se află Muzeul botanic care cuprinde cel mai mare ierbar din țară, dar și două ierbare de mare valoare documentar-istorică. Destinată în principal activității didactice și de cercetare, Grădina Botanică, prin frumusețea și ineditul său atrage anual foarte mulți vizitatori. La intrare se achită o sumă modică, iar copiii, elevii și studenții plătesc doar jumătate din bilet ( studenții Universității „Babeș-Bolyai” beneficiază de intrare gratuită!).

Parcul Etnografic Romulus Vuia
Parcul Etnografic situat în imediata vecinătate a Pădurii Hoia este un muzeu al satului transilvănean, care adăpostește cele mai reprezentative gospodării, instalații tehnice, ateliere țărănești și biserici de lemn. Înființat în anul 1928, muzeul cuprinde astăzi 85 de unități grupate în două sectoare. Primul revine instalațiilor tehnice și atelierelor țărănești, iar cel de-al doilea, gospodăriilor, respectiv monumentelor de arhitectură populară. Prin varietatea, vechimea și valoarea excepțională a construcțiilor, muzeul se impune atenției nu numai turiștilor cât și oamenilor de știință. Bisericile din incinta muzeului mai țin uneori slujbe, în special cu ocazia unor evenimente speciale atunci când anumite spații din muzeu pot fi închiriate contra cost.
Cluj ArenaParcul Etnografic situat în imediata vecinătate a Pădurii Hoia este un muzeu al satului transilvănean, care adăpostește cele mai reprezentative gospodării, instalații tehnice, ateliere țărănești și biserici de lemn. Înființat în anul 1928, muzeul cuprinde astăzi 85 de unități grupate în două sectoare. Primul revine instalațiilor tehnice și atelierelor țărănești, iar cel de-al doilea, gospodăriilor, respectiv monumentelor de arhitectură populară. Prin varietatea, vechimea și valoarea excepțională a construcțiilor, muzeul se impune atenției nu numai turiștilor cât și oamenilor de știință. Bisericile din incinta muzeului mai țin uneori slujbe, în special cu ocazia unor evenimente speciale atunci când anumite spații din muzeu pot fi închiriate contra cost.
Cluj Arena este un stadion din Cluj-Napoca, construit în 2011 pe locul fostului stadion Ion Moina. Proprietarul stadionului este Consiliul Județean Cluj, însă principalul beneficiar este clubul Universitatea Cluj. Cea mai importantă întrebuințare a arenei sunt partidele de fotbal, dar stadionul poate susținute și competiții olimpice datorită pistei de atletism de care dispune, sau concerte.
Compus din două tribune și două peluze, majoritatea acoperite. Fiind construită la cele mai înalte standarde, noua arenă este cotată ca fiind un stadion din categoria UEFA Elite (precum noul stadion național).

Pentru cei care vor şi mai multã informaţie despre istoria zonei, siturile din împrejurimile oraşului vã aşteptã: Cetatea Someşu Rece, Cetatea Cuzdriora, Cetatea Bologa, Cetatea Gherla, Castelul de la Gilãu, Castelul Bocskai în Aghireş, Castelul Banffy in Bonţida, Casa scriitorului Octavian Goga din Ciucea şi sã nu uitãm zona agroturisticã Beliş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu